Imprimare

bus1

REGULILE DE TRANSPORTARE A CĂLĂTORILOR Şl BAGAJELOR PE TERITORIUL OR. FĂLEŞTI

I. DISPOZIŢII GENERALE

 


1. Regulile de transportare a călători şi bagajelor sunt elaborate în conformitate cu prevederile Legii nr. 436 - XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Codului transporturilor auto, aprobat prin Legea nr. l16-XIVdin 29 iulie 1998 şi Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006 „Cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje" şi stabileşte condiţiile principale de efectuare pe teritoriul or Făleşti a transporturilor de călători (pasageri) şi bagaje cu mijloacele de transport auto, fiind obligatoriu pentru agenţii transportatori-titulari de licenţe (denumiţi în continuare agenţi transportatori), precum şi pentru întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi persoanele care beneficiază de serviciile transportului auto (denumiţi în continuare beneficiari).
2. Agenţii transportatori activează în strictă corespundere cu actele legislative şi normative în vigoare, asigurând securitatea circulaţiei şi siguranţa pasagerilor, protecţia mediului, cultura deservirii pasagerilor şi integritatea bagajelor.
3. Agenţii transportatori sînt obligaţi să deţină licenţă pentru transportul auto de pasageri în folos public, în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi să îndeplinească condiţiile privind baza tehnico-materială, competenţa profesională şi capacitatea financiară. Documentele care atestă întrunirea acestor condiţii sînt specificate în punctul 5 al prezentelor Reguli .

 

4. Agenţii transportatori în or. Făleşti pot presta următoarele tipuri de servi cii de transport al pasagerilor:
a) în folos public:
- pe rute regulate;
- în regim de taxi.
b) în folos propriu.
5. Pentru obţinerea permisului de activitate pe ruta urbană agentul economic prezintă:
a) licenţa pentru activitatea de transport;
b) certificatul de conformitate, eliberat de către organismul de certificare acreditat şi desemnat în conformitate cu legislaţia în vigoare, care confirmă faptul că serviciile de transport al călătorilor corespund cerinţelor în vigoare;
c) certificatele ce confirmă perfecţionarea profesională periodică (o dată la trei ani) a şoferilor şi managerilor, conform tipurilor de transport.
d) certificatul de înmatriculare a automobilului (paşaportul tehnic);

6. Mijloacele auto cu care se efectuează transporturile de pasageri trebuie să corespundă
cerinţelor stabilite pentru fiecare tip de transport şi să aibă la bord setul de documente prevăzut de
prezentele reguli şi de legislaţia în vigoare.


II DREPTURI OBLIGAŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI


7. Pasagerul are dreptul:
a) să fie însoţit de un copil în vârstă de până la 7 ani inclusiv, care va călători gratuit dacă nu ocupă un loc aparte pe scaun; iar în cazul când este însoţit de câţiva copii cu vârste de până la 7 ani inclusiv, pentru fiecare copil, în afară de unul transportat gratuit, să achite 50% din costul deplin al călătoriei pasagerului matur, cu dreptul de a ocupa un l
oc separat. Costul călătoriei pentru copiii cu vârste
de la 7 la 10 ani inclusiv este achitat în mărime de 50% din costul deplin al călătoriei pasagerului matur, având dreptul a ocupa un loc separat pe scaun. Pentru călătoria copiilor în vârstă de peste 10 ani se achită costul deplin;
b) să transporte contra plată, la tariful stabilit, bagaje în mărimile prevăzute de prezentele
Reguli, animale (câini, pisici), animale mici şi păsări în cuşti, cu prezentarea actelor eliberate de serviciul
veterinar cu condiţia lipsei obiecţiilor fondate din partea celorlalţi pasageri referitor la transportarea în
salon a animalelor în cauză;
c) să i se compenseze prejudiciul cauzat;


8. Pasagerul este obligat:
a) să se călăuzească de prezentele Reguli;
Pasagerul poartă răspundere conform legislaţiei şi poate fi debarcat din mijlocul de transport pentru încălcarea ordinii publice, nerespectarea clauzelor prezentelor Reguli, precum şi pentru orice prejudiciu cauzat, inclusiv pentru deteriorarea sau murdărirea mijlocului de transport.

9. Pasagerului i se interzice:
a) să sustragă atenţia şoferului de la conducerea mijlocului de transport în timpul deplasării;
b) să fumeze şi să consume băuturi alcoolice, să călătorească în stare de ebrietate, care aduce prejudiciu ordinii publice şi cu îmbrăcăminte murdară, care ar putea murdări alţi pasageri şi banchetele.
c) să activeze mecanismele de deschidere şi închidere a uşilor, în afara cazurilor de evitare a avariilor sau a accidentelor;
d) să scoată mâinile şi capul prin ferestrele deschise;
e) să urce, să coboare, să ţină deschise sau să forţeze uşile autovehiculului în timpul mersului;
f) să deschidă uşile autovehiculului în cazul opririi sau staţionării înainte de a se asigura că nu există nici un pericol;
g) să arunce din vehicul orice obiecte.

10. Echipajul are dreptul:
a) să ceară de la pasageri îndeplinirea obligaţiilor lor;
b) să nu permită călătoria pasagerului care a încălcat dispoziţiile prezentelor Reguli şi obligaţiile ce îi revin conform contractului de transport sau ca urmare a comportamentului acestuia, precum şi pentru alte fapte care ar putea pune în pericol ceilalţi pasageri;

11. Echipajul este obligat:
a) să se conducă de prezentele Reguli, Regulamentul circulaţiei rutiere, regulile de exploatare tehnică a autobuzului;
b) să dispună şi să prezinte organelor abilitate cu funcţii de control documentele pe baza cărora este permisă desfăşurarea activităţii, în funcţie de tipul de transport; ,
c) în cazul staţionării forţate înaintea încheierii rutei din cauza unor defecte tehnice, îmbolnăvirii echipajului sau a unui accident rutier, să efectueze transportarea pasagerilor în alt autobuz, biletele vândute sînt valabile pentru călătoria cu alte autobuze care se deplasează în aceeaşi direcţie;
d) să respecte orarul de circulaţie;
e) să întreţină mijlocul de transport în starea tehnică şi sanitară corespunzătoare;
f) să aibă aspect îngrijit şi să menţină curăţenia şi ordinea la locul de lucru şi în salon;
g) să fie politicos şi amabil cu pasagerii, intransigent în deservirea pasagerilor şi să lichideze
neîntârziat condiţiile ce duc la nerespectarea acestor obligaţi;
h) să oprească autobuzul la semnalul persoanelor cu drept de control, să îndeplinească indicaţiile lor şi să le acorde ajutor la efectuarea controlului;

12. Echipajului i se interzice:
a) să plece în cursă fără documentaţia de parcurs şi fără documentele care certifică dreptul de transport al pasagerilor;
b) să îmbarce pasageri în alte locuri decât opririle prevăzute de orar;
c) să transporte mai mulţi călători decât numărul de locuri prevăzut în paşaportul tehnic eliberat de uzina producătoare;
d) să transporte în salon obiecte neprevăzute de condiţiile tehnice, piese de schimb şi recipiente cu lichide tehnice;
e) să fumeze în salon, să folosească aparate audio şi video dacă pasagerii au obiecţii;

13. Agentul transportator este obligat:
a) să se conducă de prezentele Reguli;
b) să asigure prezenţa la bordul unităţii de transport a documentelor pe baza cărora este permisă desfăşurarea activităţii, în funcţie de tipul de transport;
c) să asigure prezentarea la timp a autobuzelor, în starea tehnică şi sanitară corespunzătoare, să asigure transportarea călătorilor în condiţii de siguranţă şi confort, conform cauzelor contractului de transport şi orarului aprobat;
d) să încheie contracte în vederea prestării serviciilor de transport al călătorilor pe rutele regulate atribuite spre deservire în modul stabilit;
e) să ia măsurile corespunzătoare de prevenire a accidentelor;
f) să încheie cu organizaţiile de asigurare contracte de asigurare obligatorie a pasagerilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
g) să dispună de baza tehnico-materială necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi deservire tehnică sau să aibă încheiate contracte cu staţiile de reparare şi deservire tehnică certificate conform legislaţiei în vigoare;
h) să dispună de certificat de conformitate, eliberat de către organismul de certificare acreditat şi desemnat în conformitate cu legislaţia în vigoare, care confirmă faptul că serviciile de transport al călătorilor corespund cerinţelor în vigoare;
i) să formeze echipajele din conducători auto ce posedă permise de conducere de categoriile respective şi au o vechime în muncă de cel puţin 3 ani, certificat de competenţă profesională eliberat de centrele de instruire licenţiate în conformitate cu legislaţia în vigoare;
j) să asigure instruirea şi perfecţionarea profesională continuă a managerilor responsabili de activitatea mijloacelor de transport în centre de instruire licenţiate în modul stabilit, pe baza unui program coordonat de către organul de specialitate al administraţiei publice centrale;
k) să asigure instruirea şi perfecţionarea profesională continuă a echipajelor mijloacelor de transport în centre de instruire licenţiate în modul stabilit, pe baza unui program coordonat de către organul de specialitate al administraţiei publice centrale;
1) să asigure zilnic controlul medical al conducătorilor auto şi controlul tehnic al unităţilor de transport înainte de efectuarea rutei, cu înscrierea rezultatelor în registrele respective.

14. Agentul transportator, în conformitate cu reglementării legale, poartă răspundere materială
pentru:
a) prejudiciul cauzat de decesul sau vătămarea sănătăţii persoanelor în urma folosirii
transportului auto;
b) pierderea, lipsa, alterarea sau deteriorarea bagajelor primite pentru transportare, deteriorarea
drumurilor şi a altor mijloace tehnice ce asigură circulaţia.

III. ORGANIZAREA TRANSPORTURILOR REGULATE URBANE


15. Organizarea rutelor urbane regulate, modificarea sau închiderea celor existente se efectuează de către Consiliul orăşănesc Făleşti.

16. Dreptul prioritar de deservire a rutei (cursei) regulate urbane de călători se acordă agenţilor transportatori înregistraţi pe teritoriul oraşului sau raionului Făleşti şi care au în dotare unităţi de transport proprii.


17. Atribuirea rutelor urbane se efectuează prin concurs de către Primăria or. Făleşti, conform regulilor aprobate de către Consiliul orăşănesc Făleşti.
Autobuzele care deservesc rutele regulate trebuie să aibă pe parbriz indicatoare cu denumirea punctelor iniţial şi final ale rutei şi indicatoare laterale cu punctele iniţial, final şi cele intermediare principale, în conformitate cu cerinţele în vigoare. Pentru rutele urbane se indică, suplimentar, numărul rutei.
18. In autobuzele de rută urbană cu tarif unic se poate practica autotaxarea. Călătorul achită taxa pentru călătorie şi transportarea bagajelor prin compostarea tichetelor respective.

19. Punctele de oprire trebuie să fie dotate cu pavilioane, spaţii acoperite de aşteptare pentru pasageri şi indicatoare ale intervalelor de circulaţie sau cu orare.
Amplasarea punctelor de oprire este stabilită de către Primăria oraşului Făleşti după coordonarea cu poliţia rutieră din cadrul Comisariatului de poliţie Făleşti.

20. In salonul unităţii de transport trebuie să se afle - indicatorul cu numele şi prenumele şoferului şi a taxatorului, trusa medicală, stingătoare de incendiu, tabelul costului călătoriei, denumirea, adresa şi telefoanele de contact ale agentului transportator, precum şi un extras din capitolul II "Drepturi, obligaţii si responsabilităţi" al prezentului Regulament.

21. Circulaţia autobuzelor pe rute se desfăşoară conform orarului.


IV. ORGANIZAREA TRANSPORTURILOR IN REGIM DE TAXI


22. Organizarea transporturilor în regim de taxi se efectuează de către primăria oraşului Făleşti.
Agentul transportator care efectuează transporturi de călători în regim de taxi trebuie să dispună de licenţă şi foaia de parcurs, cu indicarea obligatorie a timpului aflării în serviciu a conducătorului auto.

23. Pentru efectuarea transporturilor în regim de taxi sînt admise persoane care dispun de permis de conducere de categoria "B", au atins vârsta de 21 de ani, posedă experienţă de muncă neîntreruptă în calitate de şofer de categoria "B" de cel puţin 3 ani, au urmat un curs de instruire şi perfecţionare în centre de instruire licenţiate şi dispun de certificat de competenţă profesională. Nu li se permite practicarea acestui gen de activitate cetăţenilor care conduc autovehicule cu dirijare manuală şi dispun de certificat medical cu termen expirat.

24. Pentru transportul de persoane şi bunuri în regim de taxi, sînt admise autovehiculele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)  sînt dotate cu aparate de taxat legalizate (înregistrate în Registrul de stat al mijloacelor de
măsurare şi incluse în Registrul unic al maşinilor de casă şi de control), verificate metrologic şi
înregistrate la organul fiscal teritorial;
b)   sînt dotate cu lampă taxi în stare de funcţionare, conform prevederilor prezentului
Regulament;
c)  aparatul de taxat intră în funcţiune doar în momentul în care a fost activat de dispozitivul de
comandă fixat în una dintre poziţiile de operare.

25. Autoturismele utilizate ca taxiuri trebuie să fie de culoarea stabilită de fiecare agent
transportator în parte şi să aibă înscrieri vizibile de la distanţă privind tarifele de transport aplicate.
Dotarea exterioară a taxiului constă într-o lampă taxi, de culoare galbenă, cu înscrisul "TAXI" pe faţă şi spate, aprinsă permanent în timpul programului de lucru. Lampa taxi poate fi dimensionată astfel încât pe părţile ei laterale să se poată înscrie vizibil datele de identificare ale agentului transportator şi numărul de apel telefonic al operatorului-dispecer care îl deserveşte.

26. In cazul în care taxiul este folosit de agentul transportator sau de taximetrist în alte scopuri
decît transportul în regim de taxi, se instituie poziţia de operare „Privat", caz în care aparatul de taxat este
scos din funcţiune. In poziţia "Privat", lampa taxi va fi scoasă de pe cupolă. Taxiul trebuie să aibă afişate pe portierele din faţă tarifele pe kilometru şi pe oră, precum şi tariful de pornire, astfel încât acestea să fie vizibile de la o distanţă de 5 metri.Taxiul trebuie sa aibă afişat în interior, la loc vizibil, un ecuson cuprinzând numele şi fotografia conducătorului auto, denumirea agentului transportator. Un taxi poate avea dotări opţionale, cum ar fi: dispozitiv de înregistrare a precizărilor făcute de client, perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi, climatizator, cititor de cârduri etc.

27. Numărul de pasageri admis spre transportare este determinat de caracteristicile tehnice ale
mijloacelor de transport şi nu trebuie să depăşească numărul de locuri.în cazul solicitării depline a taxiului, se permite transportarea, suplimentar, a cel mult un copil în vârstă de până la 7 ani. Copiii cu vârste de peste 7 ani sînt asimilaţi pasagerilor maturi şi ocupă loc separat pe scaun. In cazul când pasagerul matur este însoţit de câţiva copii în vârstă de până la 7 ani, se oferă un loc separat pentru doi copii.

28. Taxiurile sînt puse la dispoziţia pasagerilor:
a) în locurile de staţionare a taxiurilor - conform rândului. Dreptul de a angaja taxiuri în afara rândului este acordat persoanelor prevăzute în actele legislative şi, prioritar, pasagerilor cu copii sugaci şi de vârstă preşcolară, femeilor gravide, invalizilor cu semne vizibile de invaliditate;


b)  în afara locurilor de staţionare a taxiurilor - la semnalarea pasagerului prin ridicarea mâinii.
Se interzice oprirea taxiului în apropierea nemijlocită a parcajului (mai puţin de 200 metri). Lângă gări
taxiurile pot fi angajate doar în locurile de staţionare a taxiurilor;
c)   conform comenzilor preliminare prin telefon de la domiciliu sau serviciu, precum şi
nemijlocit la punctele de dispecerat sau la agenţii transportatori.

29. Îmbarcarea şi debarcarea din taxi a pasagerilor se permite doar din partea dreaptă în direcţia
circulaţiei, din partea trotuarului sau a marginii drumului.
Este interzisă îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor din autovehiculul oprit la culoarea roşie a semaforului, la gestul agentului de circulaţie sau în alt caz neprevăzut, fără permisiunea şoferului. Deschiderea uşilor taxiului până la oprirea lui deplină este interzisă.
Pasagerul propune şoferului itinerarul de deplasare, iar dacă acesta nu a fost indicat, şoferul este obligat să transporte pasagerul la locul solicitat pe calea cea mai scurtă. Şoferul are dreptul să refuze pasagerului deplasarea pe strada sau drumul indicat, dacă acesta nu corespunde cerinţelor securităţii circulaţiei.
La finalizarea cursei şoferul încasează plata pentru călătorie, conform bonului de casă emis, care se înmânează în mod obligatoriu călătorului.

30. Se permite transportarea fără plată cu taxiul a bagajelor care, conform gabaritelor, pot fi
plasate liber în portbagaj cu capota închisă. Se permite transportarea în salonul taxiului a diverselor obiecte (aparatajului audio, video şi altor obiecte de uz casnic şi cultural), care pot fi plasate liber pe bancheta din spate, trec liber prin uşile taxiului, nu deteriorează şi nu murdăresc căptuşeala şi echipamentul din salon, nu deranjează şoferul la conducerea automobilului şi nu-i acoperă câmpul vizual.


V. ORGANIZAREA TRANSPORTĂRII Şl PĂSTRĂRII BAGAJELOR


31. Pasagerul are dreptul să transporte în autobuz bagaje, achitând costul transportării conform
tarifelor stabilite. La transport se admit bagaje cu gabarite în limitele 60x40x20 -100x50x30 cm şi cu
greutatea de cel mult 60 kg.
Bagajele se transportă în secţia de bagaje, iar în lipsa secţiei de bagaje - în salonul autobuzului, norma pentru un pasager fiind: în autobuzele fără secţie de bagaje - un loc; în autobuzele cu secţie de bagaje - 2 locuri.

32. Pentru transportarea bagajelor de mână (obiecte cu greutatea de până la 30 kg) care au gabarite ce nu depăşesc 60x40x20 - 100x50x30 cm şi care nu incomodează alţi pasageri, plata nu se percepe.

33. în autobuzele fără secţie de bagaje locul pentru bagaje este stabilit nemijlocit de către şofer, în aşa mod încât să fie asigurată trecerea fără obstacole a pasagerilor pe uşile de intrare şi de ieşire.

34. La predarea bagajelor pentru transport, pasagerul are dreptul să declare valoarea lui, achitând taxa stabilită. Valoarea declarată nu trebuie să depăşească costul real al bagajelor.

35. Pasagerul poartă răspundere de integritatea bagajelor şi bagajelor de mână transportate în salonul autobuzului. Responsabilitatea pentru integritatea bagajelor transportate în secţia de bagaje din momentul primirii la transport şi până în momentul eliberării lor o poartă întreprinderea auto căreia îi aparţine mijlocul de transport auto, dacă contractul nu prevede altfel.


VI. CONTROLUL ACTIVITĂŢII TRANSPORTULUI AUTO DE CĂLĂTORI


36. Controlul activităţii transportului auto de călători este exercitat de angajaţii organelor
abilitate, care dispun de legitimaţie pentru dreptul de control.
Controlul respectării pe traseu a prevederilor actelor normative în vigoare este exercitat de către grupele mobile mixte ale organelor abilitate cu acest drept. Pot fi antrenaţi în acţiunile de control şi reprezentanţii agenţilor transportatori ce activează în această direcţie.
în afară de legitimaţia pentru dreptul de control de forma stabilită, persoana care efectuează controlul trebuie să aibă în mod obligatoriu documentaţie de strictă evidenţă (formulare de acte şi procese-verbale), uniforma respectivă, maşină special amenajată, după caz.
Persoana care efectuează controlul are dreptul să oprească pe parcurs mijlocul de transport auto ce transportă pasageri prin ridicarea mâinii sau bastonului de modelul stabilit.

37. Controlorul trebuie să fie echipat în uniformă specială, să aibă la loc vizibil ecuson cu
fotografia şi numele şi să respecte cerinţele cu privire la staţionarea vehiculelor fără a cauza prejudiciu
traficului asigurat.
în afara localităţilor semnalul de oprire trebuie să fie dat pe un sector de drum drept la distanţa de cel puţin 100 m de la autovehiculul în mişcare. Nu se permite oprirea autobuzelor pe rutele urbane în timpul circulaţiei.
38. Înainte de efectuarea controlului, persoana cu funcţii de control este obligată să prezinte
şoferului legitimaţia pentru dreptul de control. Şoferul este obligat să prezinte toate documentele solicitate
pentru control, să acorde ajutor la efectuarea controlului, să îndeplinească toate indicaţiile ce ţin de
competenţa persoanelor cu funcţii de control. Dacă în autovehiculul ce transportă pasageri lipseşte documentaţia necesară, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, se întocmeşte un proces-verbal sau un act de forma stabilită, care se expediază organelor abilitate în scopul aplicării sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
39. Dacă pasagerul contravenient nu are bani, precum şi în cazul în care refuză să achite amenda
sau plata pentru călătorie, se întocmeşte un proces-verbal, care urmează a fi expediat organelor
judecătoreşti, iar pasagerul este obligat să părăsească unitatea de transport auto.
Procesul-verbal trebuie să fie semnat de persoana care 1-a întocmit şi de către delicvent. Dacă delicventul refuză să semneze procesul-verbal, refuzul trebuie să fie confirmat în procesul-verbal de căhttp://www.falesti.md/15/index.php?option=comtre martori.

40. Dacă persoana care încalcă disciplina nu este de acord cu conţinutul actului sau procesului-verbal, obiecţiile ei trebuie să fie consemnate în respectivul act sau proces-verbal.


VII. PRETENŢII, ACŢIUNI, RESTITUIREA PLĂŢILOR Şl RECUPERAREA PREJUDICIULUI


41. În cazul opririi forţate a autobuzului pe parcurs, indiferent de cauza care a provocat-o, fiind imposibilă transportarea pasagerilor până în punctul de destinaţie, acestora li se restituie costul călătoriei (fără taxa de asigurare) şi plata pentru transportarea bagajelor (fără taxa pe valoarea declarată) pentru distanţa neparcursă.42. Dacă pasagerul nu este de acord cu calculul plăţii pentru utilizarea transportului auto, el este în drept să adreseze o petiţie transportatorului, indicând esenţa plângerii, data, ora îmbarcării şi numărul mijlocului de transport utilizat, denumirea autogării (staţiei auto) în care a fost procurat biletul.Transportatorul este obligat să examineze petiţia în termenul stabilit de legislaţie şi să comunice petiţionarului rezultatele examinării.
43. Dreptul de a intenta acţiuni în legătură cu decesul, leziunile corporale sau oricare alt
prejudiciu cauzat sănătăţii pasagerului se stinge după expirarea a 3 ani. Termenul de prescripţie nu poate
depăşi 5 ani din ziua cauzării prejudiciului.Dreptul de a intenta acţiuni în legătură cu pierderea totală sau parţială ori deteriorarea bagajelor se stinge în toate cazurile după expirarea unui an.
44. Anterior intentării acţiunii, este obligatorie depunerea pretenţiilor faţă de agenţii
transportatori. Pretenţiile şi acţiunile referitoare la transporturi se examinează în modul stabilit de
legislaţie.



(Anexa nr.1) Regulile de atribuire prin concurs a dreptului de deservire a rutelor regulate de călători

- (Anexa nr.2) Criterii de evaluare şi punctajul care se acorda participantului la concursul pentru dreptul de deservire a rutelor (curselor) regulate de călători

- Ruta de circulatie

AddThis Social Bookmark Button